Restaurantul de care m-am îndrăgostit

L-am descoperit într-o seară de toamnă vremelnică într-o zonă centrală a Bucureştilor, pe o stradă plină de case interbelice, o stradă pe care n-a sosit încă niciun buldozer lacom de cărămidă veche, nicio cifă disperată să stropească cu beton la rădăcina unui P + o sută. Casa fusese renovată anume pentru restaurant: corpuri noi adăugate, open space-uri, utilităţi, fără însă a i se ştirbi nimic din farmecul arhitectonic pe care acum o sută de ani îl desena pe hârtie un arhitect, francez probabil.

De cum am intrat, am avut o senzaţie de căldura specifică unui loc pe care ai impresia că îl cunoşti dintotdeauna, un loc în care ştii că te vei simţi bine încă înainte de primul „bună ziua” al unui chelner. O domnişoară simpatică şi relaxată m-a rugat să o însoţesc. Am parcurs cu paşi grăbiţi interiorul restaurantului în care privirea nu mai prididea să se mire de detaliile de bun gust construite cu ştiinţa discreţiei şi fără sforţarea conştientă a vreunei demonstraţii de design. Lucruri alese cu grijă şi amplasate cu grijă, în aşa fel încât să ai impresia că sunt acolo încă de la construcţia casei. Accentele noi ale construcţiei erau integrate perfect în atmosferă: transparent, fără niciun ascunziş sau teamă, având marele avantaj de a ilumina o dată în plus valoarea clasicului.

Ne-am oprit în faţa unui bar generos. Am fost rugat să aştept câteva momente, până când masa avea să fie pregătită. M-am aşezat la bar, unde mi-am luat o băutură aperitiv, graţie talentului conversativ al barmanului. N-am apucat să beau două guri şi să admir în toată splendoarea ei o pendulă superbă încadrată pe mijlocul retrobarului, că am fost invitat la masă. Am urmat-o din nou pe simpatica domnişoară, iar inima mi-a stat când am ieşit în grădina în care-mi fusese pregătită masa. O explozie de vegetaţie nebună amestecată cu obiecte preţioase „aruncate” ici-colo, toate într-o lumină perfect controlată în aşa fel încât să te facă pentru o clipă să-ţi ţii respiraţia şi să ai impresia că nu te afli nicidecum în mijlocul unui oraş coleric. Într-un colţ, sub o boltă de trandafiri, un pian ale cărui acorduri m-au făcut să uit minute bune că ar trebui să deschid un meniu.

Atunci când m-am dumerit, am fost plăcut surprins să observ că paharul cu băutură fusese deja adus la masă de un chelner discret – şi foarte generos în explicaţii ale meniului atunci când aveam câte o întrebare. Meniul se încadra perfect într-o pagină A4 îndoită pe mijloc: 4 startere, 5 main course-uri şi patru deserturi. În plus, un meniu al zilei – cu un starter, un main course şi un desert. Deşi în principiu lista era extrem de scurtă, dilema alegerii a fost enormă. Fiecare lucru din meniu era extrem de atrăgător. Cu greu m-am hotărât: oysters la starter, ficat de vită în sos de salvie cu muguri de pin şi salade composée, iar la desert Secret du Chocolate cu parfait de vanilie făcut în casă.

În contrapartida meniului de mâncare, lista de vinuri reprezenta un foileton de cultură a viei: cel puţin 10 pagini de vinuri aşezate cu responsabilitate pe regiuni şi soiuri. Şi aici, ajutorul şi recomandarea chelnerului au fost binevenite. Un lucru pe care l-am apreciat odată în plus a fost acela că recomandarea chelnerului a fost exact pe profilul mâncării alese şi a fost departe de a fi cel mai scump vin din meniu. Între timp, din partea casei am primit unt cu mirodenii şi baghetă caldă. Odată cu stridiile aranjate impecabil pe un platou de gheaţă a sosit şi paharul de şampanie aferent. Savurarea lor pe acordurile „My way” ce respirau din pian a fost o experienţă cu adevărat multivalentă. Vinul ales a fost adus la masă, prezentat, degustat şi pus la decantat până avea să vină felul principal.

Nu ştiu cât am stat la masă, cert este că după desertul ce mi-a frânt inima am continuat să stau în compania selectă a unui coniac. De la masa aceea de 60×60 de centimetri, deasupra căreia lumina aproape crepuscular un felinar învelit în iederă, am avut pentru prima oară convingerea că acest oraş are o şansă, iar când degetele magice ale pianistului mângâiau clapele albe de fildeş inventând „Dance me to the end of love”, am avut viziunea că Bucureştii pot fi oraşul în care să trăieşti, să iubeşti şi uneori, după ce le-ai făcut pe toate, să mori.

Când ziua ce avea să treacă mai avea de trăit doar câteva minute, am cerut nota. Odată cu nota a sosit şi întrebarea politicoasă a chelnerului dacă vreau să îmi cheme un taxi. Am spus că da. Când am ajuns acasă, şoferul mi-a spus că nu trebuie să plătesc, e din partea restauratului. Dimineaţa m-am trezit cu dorinţa puternică de a scrie despre acest minunat loc. Dacă vă sfătuiesc să mergeţi acolo? Sigur că da… cum aş putea altfel? Doar că locul unde se află este destul de greu accesibil, undeva la intersecţia dintre dorinţă şi imaginaţia mea, pe o stradă dintr-un Bucureşti aşa cum mi-ar plăcea să povestesc străinilor despre el.

4 comentarii
    om suparat

    Vise umede. M-ai facut sa citesc trei lulele desprinse din caietele de amintiri dintr-a saptea ale unei fete plinute, ca sa descopar ca e o fantezie. Fa-ti de drum!

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine