Școala De Mers Pe Munte

Zori de zi, aproape de orele 6 ale dimineții.

Ne-am trezit la orele 4, pentru a ajunge la timp în Poiana Arsuri, înainte ca prima grupă de cursanți a Școlii De Mers Pe Munte să părăsească basecamp-ul instalat în poiană. Planul e să surprindem câteva cadre aeriene cu tabăra și să filmăm schimbul de grupe – o nouă grupă de cursanți se instalează astazi pentru două zile de practică în tabăra din Poiana Arsuri, după cele două zile de teorie petrecute în campusul Tășuleasa Social.

Programul Școlii de Mers pe Munte pare relativ simplu la prima vedere. 8 grupe a câte 24 de cursanți, 2 zile de teorie în campusul Tășuleasa Social, 2 zile de practică în tabăra instalată în Poiana Arsuri. În cele două zile petrecute in campus, cursanții au ocazia să învețe de la ‘’copiii munților’’ Tibi Useriu, Vasile Cipcigan, Jean Cifor, Sergiu Ghițulescu (Cico), Teodor Tulpan, Doru Rusu, Codrin Kruijne și Horea Pop, cum să se echipeze corespunzător pentru munte, măsuri de prim ajutor, cum să ‘’citească’’ avertismentele meteorologice, cum să instaleze corect și rapid un cort, să facă un foc de tabără, să își raționalizeze eficient hrana și apa, și multe alte lucruri bine de știut atunci când îți place să cutreieri creierii munților. După 2 zile de povești, odată ce vor ajunge în Poiana Arsuri, vor avea ocazia să pună în practică cele învățate în campusul Tășuleasa. Cu puțin noroc, dacă le permite vremea, cursanții vor avea ocazia să își bucure ochii cu priveliștea magnifică pe care ți-o oferă Vf. Pietrosu, de la altitudinea de 2.100 de metri.

Splendoarea munților Călimani, pe care merită să îi vezi măcar o dată în viață.

Pentru majoritatea celor înscriși la acest curs, ascensiunea pe Vf. Pietrosu pare a fi punctul culminant al timpului petrecut la Școala De Mers Pe Munte. La final vor merge către casă cu gândul la întreaga lor calatorie, nu doar momentele petrecute în vârf. Pentru că odată ajuns sus, esti doar la jumătatea drumului.

La prima vedere, programul SDMPM pare simplu, dar e al naibii de complicat.

Fiecare detaliu e stabilit la minut și trainerii sunt într-o permanentă stare de stres. Condițiile meteorologice, planificările minuțioase privind orele de curs, masă și deplasările către/dinspre tabără, totul trebuie planificat și respectat la minut. Fiecare minut de întârziere în programul unei grupe înseamnă zeci de minute de întârziere pentru grupa următoare.

Până și programul voluntarilor din campusul Tășuleasa mă trimite cu gândul către logistica unui aeroport aglomerat. Să pregătești minim 150 de porții de mâncare pe zi, să ai grijă să nu le lipsească nimic cursanților, să îi pregătești temeinic pentru cele două zile în care vor dormi în vârful muntelui, uneori în plină furtună. Nu-i ușor să îți iei o asemenea responsabilitate, timp de o lună, pentru aproape două sute de oameni. E de ajuns un singur incident, o singură nemulțumire și munca a zeci de oameni s-ar duce pe apa sâmbetei.

Mergem în șir indian, pe o potecă îngustă, străjuită de o pădure deasă, ce pare desprinsă dintr-un film de groază.

Zeci de copaci puși la pământ de ultima furtună zac neputincioși în pădurea în care lumina răzbește cu greu, parcă mergem printr-un decor de luptă, după o bătălie cruntă. Moralul e un struț cu capul în pământ, n-am început ziua bine.

Din neatenție, de ceasul rău, un rucsac cu echipament foto-video a fost tăvălit de mașina 4×4 cu care am plecat din campusul Tășuleasa. Habar n-am cum s-a întâmplat, în mod normal rucsacul asta, când nu e în spatele meu, stă la loc de cinste la masă. Nu-l scap niciodată din priviri, nu-l pun niciodată jos, de altfel Lizuca mai glumește din când în când spunându-mi că în curând o să îl iau cu mine în pat.

Și totuși în dimineața asta l-am lăsat preț de un minut lângă o mașină… N-am curajul să evaluez toate pagubele, la prima vedere iPad-ul e praf și câteva obiective par și ele lovite. Nici nu vreau să mă uit cu atenție la pagube, am alt stres pe cap acum, urmează să mai ridic câteva mii de euro în aer și oricum la fiecare zbor mă gândesc că poate fi ultimul.

Așa-i cu filmările aeriene, la fel ca în muzică. Trimiți o grămadă de bani în aer și nu știi niciodată dacă se vor întoarce înapoi la tine.

Prin urmare merg tăcut în urma celor doi voluntari ce cară în fața mea o ladă de vreo 30 de kilograme, încărcată până la refuz cu baterii, drone, telecomenzi, cabluri și accesorii. În spatele meu, Alin calcă apăsat și îngrijorat, știe prea bine că n-am o zi prea bună. Nimeni nu spune nimic, urcăm tăcuți în șir indian pe poteca îngustă, străjuită de zeci de copaci puși la pământ de ultima vijelie. Mă gândesc ironic că parcă am fi la o înmormântare, în față Andrei și Cili cară mortul, în spate eu și Alin îl petrecem spre groapă.

Asta-i viața, vorba lui Churchill, c’est la vie c’est la guerre, îmi fac planul să evaluez pagubele după ce zbor, în liniște. Măcar să aibă toată povestea asta un rost și să ne întoarcem în campus cu imagini bune.

În liniștea pădurii mă gândesc că până și paguba asta îmi arată ce mult m-a schimbat Manu. Cu echipamente foto video de jde mii de euro ce par a fi lovite, eu mă gândesc cum o să reacționeze băiețelul meu, pe care l-am lăsat in campus dormind fericit cu mami în cort, când îi voi spune că din păcate câteva zile nu se va putea juca Minecraft pe iPad…

Ajungem în poiană, de la înmormântare direct la nuntă. Lumină super faină și răcoare blândă de dimineață. Poiana pare desenată, cu corturile așezate prietenos unul lângă celălalt, rând pe rând cursanții se trezesc și încep să își pregătească bagajele, pentru a coborî în campusul Tășuleasa, apoi fiecare la casa lui.

Nu se grăbește nimeni, le pot citi tristețea în ochi, ar mai rămâne câteva zile pe munte.

Copii faini, ce au legat prietenii noi pe vârful muntelui, și-au depănat poveștile la foc de tabără, mai mare dragul să-i privești cât de frumos s-au ‘’schimbat’’ în cele 4 zile petrecute la Școala de Mers pe Munte.

Mai dă-le dracu’ de echipamente, că mare noroc am să fiu aici.

Primesc și o cafea, încet, încet ne revine moralul, facem haz de necaz și ne apucăm de treabă. Totul merge strună, a drone was blessed to live another day.

După câteva ore petrecute în înaltul cerului, e timpul să ne luăm rămas bun de la grupa 2, ce tocmai s-a instalat în tabăra din Poiană Arsuri, și să pornim ușurel cu drona-n spate către campusul Tășuleasa. Stau în hamac, cu o cafea la plic în mână, într-o poiană de poveste, înconjurat de oameni faini, parcă aș mai rămâne un pic.  Văd o chitară la o domnișoară și îmi vine o idee năstrușnica. Oi fi cântat eu la Sala Palatului, Ateneu, da’ dintr-un hamac n-am dat concert niciodată. De la gând la faptă un singur acordaj mi-o trebuit, și le-am cântat oamenilor din hamac. În timp ce zdrăngăneam la chitară, îmi dau seama că pe unii dintre ei, studenți la arhitectură, i-am tot văzut la concertele Urma. Și acum le cântă Manelus concert privat în poiana Arsuri, hai că-i făină viața, cât o fi ea de întortocheată și de neînțeles uneori.

Mă gândesc zâmbind că în taberele prin care am fost eu când eram copil n-am avut norocul să îmi cânte nimeni la chitară, dimpotrivă de fiecare dată mă rugam să se strice casetofonul din care zbierau hiturile verii.

Concert în Poiana Arsuri din hamac, checked, păcat că nu e plăcuță de marmură prin preajmă, să știe toată lumea că astăzi am făcut istorie. Facem o poză împreună, ne luăm rămas bun și ne grăbim să coborâm pe poteca îngustă prin pădurea deasă, către mașinile aflate la vreo oră distanță. Alin scrutează atent cerul, verifică informații meterologice, e oarecum îngrijorat și discută aprins cu trainerii responsabili de această grupă.

În curând tabăra va fi în plină furtună, ascensiunea către Vf. Pietrosu iese din calcul.

– Off, curat ghinion, în fiecare an grupa 2 nu are șansa să părăsească tabăra din cauza vremii! Și vine furtună mare, două zile stăm cu grijă!

În timp ce coborâm spre mașină, înconjurați de zeci de copaci puși la pământ, îi mărturisesc zâmbind lui Alin de impresiile mele de dimineață, și cât de sumbru mi s-a părut peisajul, în contextul dat. Alin îmi răspunde calm:

– Mie îmi place, nu e nimic de plâns aici

Mă uit contrariat la el, nu înțeleg. Omul ăsta a dat tot ce avea de dat pentru pădure, și îi place dezastrul ăsta?! Colac peste pupăza, m-a tras și pe mine în povestea lui, se fac îndată 7 ani de când îl tot urmăresc cu chitara și drona în spate… Ceva nu-i în regulă, încep să cred că întâmplarea de dimineață l-a afectat mai mult decât pe mine.

– E firesc ce vezi în jur aici, Mani, bucură-te de imaginea asta, puțini au parte de ea și o înțeleg. Aici pădurea nu a căzut de mâna omului, dimpotrivă se vindecă. Într-o pădure atât de deasă unii arbori nu au parte suficientă de lumină, se usucă și la prima furtună cad la datorie, pentru a menține pădurea sănătoasă. Ce vezi în jur e natura în toată splendoarea ei, cu bune și rele. Nicăieri în lume natura nu își ascunde mortul, doar omul face asta. Moartea e parte din spectacol, nu merită a fi ascunsă.

Mda, mai bine că n-am spus nimic, filosoful pădurii am rămas.

Merg mai departe, gândindu-mă cât de diferită e școala asta de mers pe munte față de școlile prin care mi-am purtat pașii. Coborâm grăbiți, cerul e pus pe ceartă, sigur ne va prinde ploaia. Sau nu. Ajungem la mașină, și în momentul în care Alin pornește motorul, se pornește ploaia.

Ce zi ciudată, ghinion dimineață, noroc chior la prânz.

Strop cu strop, în jurul nostru pornește vijelia. La un moment dat bucăți de gheață încep să lovească mașina din toate părțile, mă gândesc cu groază la copiii din vârf de munte, de abia au ajuns în tabără și i-a luat natura în primire. Alin e prins în telefoane, oare o fi ajuns furtuna și la ei?

Facem un popas scurt la un birt unde probabil se adună tăietorii de lemne din zonă, ce arată ca o tavernă desprinsă din estul sălbatic. Așteptăm să se termine ploaia, veștile sunt bune, tabăra a fost ocolită de furtună, o ajuns la ei doar o ploaie scurtă de vară. Totuși, la noapte vor fi sub asediu, și cel mai probabil și toată ziua de mâine. Mă las legănat de mașina 4×4 ce se mișcă pe drumul forestier ca o barcă pe valuri, toată lumea-i frântă de oboseală, toată lumea zâmbește.

O fost o zi faină, cu bune și rele, mai ales bune, de ținut minte, într-o zi o să trebuiască să îi scriu povestea…

P.S. Școala De Mers Pe Munte e un proiect de educație montană, fondat de Tășuleasa Social, ajuns anul acesta la a patra ediție, ce se va desfășura între 14 iulie – 1 august, 200  de iubitori de munte (8 grupe x 25 participanți) fiind așteptați să intre pe porțile campusului Tășuleasa. Înscrierea se poate face până pe 3 iunie, mai multe informații și detalii despre școala unde copiii voștri sau copiii din voi merită să meargă măcar o dată în viață găsiți aici.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine