Sexism and the City (S. 3347, Ep. 821)

Hai că nici nu s-au ofilit bine zambilele primite de 8 martie, că au și încolțit adevăratele flori naționale pe care le primesc femeile din România în fiecare zi a anului: stereotipurile, sexismul, jignirile la ghiveci, la buchet, la coroană, la lipie, toate culese cu grijă din paradoxala Grădină Patriarhală a Maicii Domnului.

Am găsit întotdeauna un sublim amar în sintagma Grădină Maicii Domnului ca rezumat conceptual pentru țara care și-a ales, mai în glumă, mai în serios, acest nickname. România nu e Grădina Mariei sau a Fecioarei Maria, pentru că, pentru România, Maria nu există, neavând autonomie sau istorie proprii – ea e doar contrapunctul, albia masculinului, este orice, dar nu ea însăși, deci nici nu se poate defini doar prin ea însăși. La nivel de narațiune colectivă, fie că ne place, fie că nu, femeia din România este încă Cevaul Domnului, oricare ar fi domnul.

Acum câteva zile mă bucuram că am supraviețuit eroic săptămânii trecute, acea perioadă din martie în care sexismul românesc își arată partea pufoasă a unei ambivalențe schizoide, trecând de la ostil la benevolent, chiar seducător: între 1-8 martie, notele de bază ale discursului general sunt stereotipurile de gen, sensibilitatea, tremurul interior al femeilor, la care se adaugă aroma floral-imaginară a unui etern feminin idealizat, în continuă căutare de protecție, validare, totul încununat cu nota de vârf, ușor înțepătoare, a împlinirii destinului biologic al acestora.

De vreo două zile însă, am înțeles că am ratat șansa istorică pe anul asta de a cădea ca feminista-n ghiocei și că acum plătesc pentru asta. De vreo două zile, discursul din spațiul public a făcut rocada sexismelor, de la cel seducător la cel ostil și agresiv, pentru că nu cumva să intrăm în sevraj – se discută aprig despre femeia-anexă, femeia-trofeu, femeia-secretară, femeia-toate-obiectele-la-un-loc și mi-am dat seama că o a treia formă de sexism, pur creștino-balcanic, stă să se nască la noi: sexismul idilic.

Sexismul idilic se întâmplă atunci când conștiința colectivă pornește de la premisa că femeii îi lipsește autonomia și determinarea de a deveni chiar și un ticălos pe cont propriu. Pare că nimeni nu își pune întrebarea dacă femeile hulite din politică au ajuns acolo prin forțe proprii sau dintr-un imbold lăuntric al micimii interioare – răspunsul e un dat, anume un răspicat „evident că nu!“, pentru că femeile din România sunt condamnate uneori să fie până și ticăloși de mâna a doua, nu numai cetățeni. Ca să recunoști că cineva e un ticălos pe cont propriu, el trebuie să înceteze să mai fie invizibil pentru tine, să îi validezi existența prin simpla luare la cunoștință, or mulțimea încă hulește aprig cu ochii la Domn și cu colții la Cevaul acestuia.

Sunt multe motive pentru care nu aș sparge o bancă, însă printre ele e și acest dialog imaginar pe care nu aș vrea să îl am niciodată:

– Mâinile sus, acesta este un jaf!

– Dragă, stai umpic să vină și prietenul tău… De ce ți-o fi lăsat pistolul?!

4 comentarii
    Natalia

    Imi place articolul scris de Madalina. Are un umor fin, RSS-istic:)

    Ginescu Alexandra

    Bravoooooo! Bine scris! Razboinica -Razboinicilor!

    Victoria Breia

    Buna replica “imaginara” izvorata din realitatea amara:) O variatiune ar fi: “Pasarica, vezi sa nu te accidentezi cu pistolul ala”

    Cristian Pascu

    Ironic, cumva, mi-a fost recomandat articolul ăsta sub articolul sinteza și fotografiile de la lansarea cărții “12 reguli pentru viață”, de Jordan Peterson. Ironic dar și binevenit. Niciun om de pe pământul ăsta nu crește dacă nu este expus punctelor de vedere contrare opiniilor lui.

    Cred că una dintre cele mai insidioase forme de sexism este permanenta distincție și generalizare a dubletului “bărbat-opresor”/”femeie-victimă”. Adică acceptarea, implicită, că pur și simplu femeia nici nu poate fi agresor față de un bărbat, și nici nu poate depăși statutul de victimă. Oriunde s-ar duce, în orice săptămână din an, femeia vrea doar binele tuturor și este întâmpinată doar de atitudini denigratoare, mai subtile sau nu. Femeile nu țipă din spatele ghișeelor, femeile nu sunt șefi toxici, femeile nu iau mită, femeile nu înșeală, femeile nu trădează, femeile nu abuzează copii sau soți sau ginere/gineri. Și dacă o fac, o fac forțate de viață, de societate, perpetuează inconștient stereotipuri învățate ca pe o poezie de la părinți, sunt în cel mai rău caz expresia inabilității lor de copile sau adolescente de a gândi cu capul și inima lor ca să oprească milenarul colier genealogic al opresiunii femeilor de pretutudindeni și dintotdeauna.

    E un altfel de a zice al feminismului că femeia e proastă și bărbatul trebuie să se dea la o parte sau să îi deschidă femeii ușa oportunităților egale, fiindcă altfel va sta ca bleaga în spatele ușilor închise, lipsită de voință, mușcâdu-și buzele și frecându-și mâinile, rememorând conștiincioasă de câte ori i-au spus părinții să se îmbrace frumos, să se pieptene și să stea cuminte până vine primul bărbat să o ceară de nevastă sau de ocazie. Prostia femeii e un construct social, adică.

    Orice minciună, mai ales parțială, repetată insistent, devine adevăr. Este acceptată ca adevăr. Este, cred, foarte relevant că termenul sexism (merele sunt diferite de pere) este sinonim aproape cu misoginia (deci merele sunt mai mișto ca perele), și că termenul misoginie este mult mai mult cunoscut și folosit în comparație cu echivalentul lui, misandrie. Cu onestitate, putem găsi aproape toate echivalentele expresiilor misogine adresate bărbaților în societate și presă. Dar nu mi-a căzut sub ochi niciun articol în care un bărbat ne spune că a mai făcut față încă o săptămână misandriei din Grădina Maicii Domnului. Poate fiindcă, de fapt, și asta o spun așa, la mișto, fără pretenții, unele femei nu își doresc drepturi egale cu bărbații, ci își doresc să fie bărbați și să îi oprime pe bărbații pe care îi doresc femei, ca să vadă și ei ce greu le-a fost femeilor de altădată. De asta e firesc și acceptat să existe, de exemplu evenimente women-only, e OK sloganul “girl-power”, dar ar da laptele în foc la un eveniment “men-only” sau un slogan “boy-power”. E OK să f***m încrederea de sine a băieților adolescenți cu articole și mesaje despre toxicitatea masculină, fiindcă, nu-i așa, istoric, bărbații au purtat războaie și au cucerit țări.

    Misoginia și sexismul nu or să scadă niciodată fără acceptarea diferențelor nu numai între sexe, ci mai ales între persoane (mult mai mari și mai probabile statistic decât cele între populații), fără posibilitatea de a ne putea aprecia și critica reciproc fără să atacăm sau să ne apărăm cu organele sexuale. Fără a ne citi în gânduri și gesturi cine știe ce motivații sau stereotipuri sau prejudecăți ascunse. Să stăm unii în fața altora ca persoane și oameni, cu defecte și dreptul de a fi tratați cu respect. Dacă eu ca bărbat nu mă pot plânge de misandria cuiva când sunt tratat altfel de un bărbat sau femei, firesc este ca nicio femeie să nu se grăbească să facă la fel.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine