Da, e voie. Ca să stârpim din start orice suspans și mai ales să scăpăm de cititorii puritani.

O să spuneți după experiența Neversea că și manelele sunt legale dar nu morale.

Din fericire pentru noi ca națiune șprițul nu e o manea, ci folclor de calitate. Ne-am născut în cultura șprițului, tați noștri, bunicii noștri, chiar și străbunicii în zile toride de vară obișnuiau să-i spargă molecula lichidului bahic printr-o mișcare vicleană din poignet, mișcare ce implica un sifon rece, ridicat progresiv deasupra paharului în plin proces de țâșnire. O adevărată coregrafie în care dioxidul de carbon penetrează viscerele vinului într-o zbatere controlată orchestrată de sunetul sfârâit al canelei sifonului, o dezlănțuire de micro forțe ce aruncă deasupra paharului artificii incolore și subțiri cât un fir de păr, numai bune să-ți înțepe răcoritor fața în drumul ei către sorbitură. Fac parte dintr-o generație care în afară de cheia de la gât a mai crescut și cu sifonul în spate. E greu de explicat de ce părinții noștri credeau că umplutul sifoanelor e treabă de copii. Erau grele ca dracu, casante ( dacă spărgeai unul fără plasă omorai trei vecini de pe stradă) iar cozile la înfricoșătoarea mașinărie cu roată imensă ce băga gaz în sticlă erau lungi vara ca alea de la carne. Numiți-mă nostalgic, dar amintirea șprițurilor părinților îmi face instant poftă să pun mâna pe telefon pentru a găsi, mereu, doi, trei voluntari pentru o partidă într-o seară de vară. De altfel, câți dintre noi ( bărbații mai ales) atunci când sună un prieten îi spun – hai să te scot la un vin? Majoritatea avem tendința de a spune – hai să te scot la un șpriț , chiar daca uneori concret această invitație se materializează într-o sticlă de vin roșu băută evident fără sifon. Și uite așa ajungem la capitolul reguli, excepții și derogări.

● Șprițul se face exclusiv cu vin alb. De preferat neaoș – tămâioasă, fetească, șarbă, crâmpoșie. Sau măcar dintr-un strugure aclimatizat patriei noastre revoluționare. Aligoteul, sauvignonul și rieslingul merg ca unse. Știu că sunteți mari călători dar atenție cu șprițul pe afară. Nu chinuiți un Chablis degeaba. Luați un Pinot Gris, un vin de table, un Verdejo sau și mai bine un Vino Verde și faceți-le felul.

● Vinul alb de țară a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ pentru șpriț.

● Vinul trebuie să fie tânăr. Cu cât mai tânăr cu atât mai bine. Și sec. Musai. Merge si demi-sec dar e de modă veche.

● Vinurile baricate sau licoroase nu sunt pentru șpriț. Așa cum Cola nu e pentru șpriț ci pentru tâmpiți. Dacă vreți să amestecați cola cu un alcool vă recomand romul.

● Vinurile artizanale, muncite, cupate sau asamblate se vor simți prost dacă le faceți șpriț. Sunt și scumpe. N-are rost. Răciți-le bine și bucurați-vă de poezia pe care s-a căznit artizanul să o bage în sticlă.

● 70% din șpriț îl reprezintă apa. Așadar pe cât posibil sifon. Gustul apei e destul de neutru iar gazul ferm. Cum în cârciumi nu prea găsiți sifoane atunci o apă românească ajută și ea. Lăsați fițele la o parte și nu faceți șpriț cu San Pelegrino sau Perrier. Aruncați banii aiurea și dezechilibrați și bietul Muscat la o adică.

● Temperatura șprițului e crucială. După ultimele studii ale Institutului de Șpriț din Bariera Oborului se pare că undeva între 4 și 6 grade e ideal.

● Roze-ul e un fel de alb care a plecat la oraș să devină roșu și n-a reușit. Un fel de Michael Jackson dar invers. Da, și el merită uneori să fie integrat în absolutul șprițului.

● Dacă un chelner refuză să vă facă șpriț înseamnă că ori sunteți într-un loc greșit ori garçon-ul s-a uitat prea mult pe Netflix. Insistați.

Șprițul nu se bea de unul singur. Adică, dacă ajungi să bei de unul singur e semn de boala singurătății și atunci, vodca, Nenicule dă rezultate rapide și spectaculoase. Să te tratezi de depresie cu șpriț e ca și cum ai încerca să-ți tai venele cu un cuțit de pește.

Așadar nu e foarte complicat, e chiar simplu având în vedere că-l avem pe el, șprițul, în ADN. Nu e nimic rușinos și e foarte gustos. Nu cred că francezii au un complex când pun creme de cassis în șampanie, italienii când pun orice în bitter-uri, englezii când pun limonadă în bere, americanii sifon în bourbon iar austriecii Red Bull în orice. E ca și cum ne-am feri să punem mujdei pe crap… se poate și fără dar e păcat. În plus există și latura boemă a povești. Terasa de vară cu vedere la apusul ce se oglindește în paharul aburit de răcoare, bulele de gaz care se suie leneșe spre suprafață și fata cu fața arsă de soare care se uită în șprițul tău și bagă gingaș și repede un deget în el pe care apoi îl duce, tot repejor, la gura-i superbă – Hiii, ia uite… iei bani….