Trei balene sunt pe lume

Dinamica lentorii si mastodontul dogmatic

Biserica, statul și armata sunt cele trei balene pe care se ține babilonia globală. Dar e o lege paradoxală, fiindcă aceste balene înțeleg foarte bine că cei care știu prea multe, le cam scapă de sub control. De fapt, prostia politică se rezumă la îndărătnicia de a cultiva și întreține  sărăcia și neștiința. Dar azi e tot mai greu să ții lumea pe loc. Dinamicile se schimbă, accesul la informație este imediat și atunci balenele astea trei își reformează metodologiile. Pe de altă parte, politica e o ”cloacă” pe cât de respingătoare, pe atât de atractivă, mai ales când vine vorba de studiul mișcărilor sau a jocurilor  subverisve, a strategiilor cameleonice, studiul împachetării & livrării minciunilor.

Intelectualii (în mod normal) își înțeleg foarte bine limitele, iar când vine vorba de politică, au și ei trei cerberi de pază: Nu mă mânjesc! Nu cobor! Nu mă încurc! Cu alte cuvinte: ”Ne punem mănușile, ne folosim de nas și încercăm să deslușim cât mai de sus ce se-ntâmplă!”

Bineînțeles, de sus totul pare mai clar, mai limpede. Dar cât de limpede poate fi absurdul? De fapt cu ce sentiment rămânem de fiecare dată după ce urmărim vreun discurs politic sau vreun meci politic la nivel înalt? Chiar și atunci când înțelegi ceva, când ți se pare că ceea ce auzi e de bun simț, de cele mai multe ori nu înseamnă mai mult decât că s-a lucrat mai bine și mai coerent la împachetarea balivernelor.

Ce să mai zic, pe lângă cele trei balene am mai detectat și trei sfere, trei medii ”etern” incompatibile: Elitele politice, intelectualii și masele. Trei lumi care nu se înghit reciproc și probabil nu se vor înghiți niciodată. Doar protocol, manipulare, paranoia, țepe și analize. Restul e gălăgie!

1 comentariu
    Adrian

    Perfect ”impachetat”.Asta a fost ,in principiu,dinamica societatii incepand din haurile temporale.Specia umana este pana la urma extrem de stupida,in suma actiunilor sale.Desi ea ( specia) pare inzestrata cu ratiune ,rezultanta generala a comportmentului este stupida.In rest….sanatosi sa fim:-).

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine