Obsedata de Detoxifiere

Obsedata de Detoxifiere

Sănătoasas Greșitus

Un exponent de interes medical în întreg www-ul, trendsetter al generației milleniale, Sănătoasas Greșitus este unul dintre cele mai cosmopolite specimene de ipohondrie română. Cu puternice influențe occidentale, mai precis America, Instagram, Twitter și Pinterest, Obsedata de Detoxifiere, cum este numită local, își petrece marea parte a zilelor preocupându-se de curățenia organelor interne. Pentru asta ingerează cantități masive de lichide de o consistență îndoielnică, culoare indecisă, miros revoltător și gust ce aduce a combinația dintre o fiolă de algocalmin și brânză telemea uitată la desărat.

Este una dintre speciile în care genul feminin predomină, deși există și specimene masculine; de cele multe ori, masculii sunt convertiți la credința în zeul colonului curat de către contrapunctul de gen.

Sunt ușor de remarcat în public datorită vocabularului bogat în cuvinte de proveniență străină – kale, mangold, chia, goji, agave, apio. Pentru Sănătoasas Greșitus, colonul este locul de întâlnire preferat al bacteriilor și toxinelor vindicative, așadar consideră că e nevoie de evacuarea forțată a acestora, cât de des posibil, în cure de câte 3, 5 sau 10 zile.

Puteți să vă feriți ușor de interacțiunea cu acest specimen: aveți întotdeauna la îndemână o băutură carbogazoasă din comerț. Atenție: există riscul, documentat istoric, ca unul sau mai mulți Obsedați de Detoxifiere să încerce să vă sară în ajutor, înarmați cu sticle de juice-uri, saltele de yoga și bună dispoziție.

Compendiul de Ipohondrie Romana, o campanie Regina Maria de constientizare cu zambetul pe buze, apreciata de Radio Guerrilla.  

Mai multe personaje aici.

Surprinde-ne cu ipohondrul tău pe adresa de mail ipohondru@guerrillaradio.ro și poți avea șansa ca personajul propus de tine să apară în Compendiul de Ipohondrie Română.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine