Generaţia Clima versus Generaţia Shot

Greta. Greta Thunberg. Copilul minune al Climate Change Crisis-ului mondial. Copila suedeză de pe coperta revistei “Time”, care scoate milioane de oameni de elevi în stradă prin Europa, care ţine discursuri aplaudate la ONU sau în Camera Comunelor este noua Ioana D’Arc a salvării Planetei. La noi, ultimul student zărit care lua atitudine pentru vreo cauză, l-am văzut zilele trecute la televizor cerându-i lui Tudorel Toader demisia din funcţia de rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iași. Ca un “exemplu de curaj și implicare”. Când e vorba de cauze de Mediu și Ecologice, ultima manifestaţie din cea mai poluată capitală a Europei a fost în decembrie în faţa Primăriei Capitalei, unde câţiva activișți și copiii lor protestau pentru calitatea aerului. Maxim 25, cu tot cu ziariștii care erau prezenţi la faţa locului. “România – în aglomerarea Bucureşti, valorile-limită zilnice au fost depăşite în mod persistent încă de la momentul în care dreptul Uniunii a devenit aplicabil României, iar în 2016, acestea au fost depăşite pentru o perioadă de 38 de zile” scrie, printre altele, Comisia Europeană în comunicatul de presă din 17 mai 2018 despre orașul în care “10.000 de oameni mor anual cu boli legate de poluare.

Majoritatea copiilor din Bucureşti dezvoltă alergii exponenţiale şi o capacitate pulmonară mult mai redusă decât a părinţilor, asta făcând abstracţie de bolile respiratorii, în care 40% sunt cauzate de parametrii criminali ai poluării aerului. Dar când e vorba de a discuta despre aceste lucruri, analfabetismul învăţământului românesc civic este exemplar. Nu există o cultură civică a protejării Mediului în care trăim. Tot ce poţi auzi la elevii și studenţii români despre acest subiect, născuţi cu jumătate din capacitatea pulmonară faţă de părinţii lor, este despre “cum să aruncăm gunoiul la coș și nu pe lângă“. La acest nivel suntem.

În schimb, România este, conform unor televizuni vestice, “ultimul El Dorado al incinerărilor deșeurilor“. Pentru 17 euro pe tonă, România a ajuns pubela Europei.

Norocul nostru este că Greta a ajuns “influencer star” printre copiii noștri. Căci despre părinţii lor din politică, nu putem spune decât că cei mai progresiști dintre ei vor să interzică fumatul în… parcuri. Iar nouă ne dispar câteva hectare de pădure pe zi.

Las și eu aici discursul Gretei de la ONU:  “Our future was sold“, pentru ca să putem și noi spera că odraslele noastre vor conștientiza că sunt: Ultima generaţie a Pământului.

Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine