La începutul săptămânii am lansat prima temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 5), un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Descrie-ne cum ar arăta o zi din viața ta dacă fiecare moment important ar veni însoțit de o coloană sonoră și ce muzică ai auzi pe fundal.
Concursul se încheie duminică, 13 ianuarie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 14 ianuarie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Mai jos aveți unul din textele finaliste.
***
Cea mai frumosă zi nebună din viaţa mea a început noaptea, când m-am trezit pe la trei cu dureri groaznice de burtă, spate, tot. La marginea patului, buimacă şi cam speriată, am mângâiat burta. Cam printre dinţi i-am zis lui fiu-miu să nu se grăbească, mai are două săptămâni de huzurit acolo, în timp ce în mintea mea auzeam pe repeat vocea lui Gillan, Sweet child in time, you’ll see the line, line that’s drawn between good and bad... De unde atâta, a fost încăpăţânat dinainte să iasă la lumină.
Slaba speranţă că ar fi contracţii false mi-a dat putere să măsor în cerc sufrageria aceea sinistră din vechea mea viaţă şi să cronometrez distanţa dintre dureri… vreo patru ore. Fix douăzeci şi doi de paşi legănaţi, unul după altul de sute de ori, în ritmul sunetelor ce veneau din căşti. Îmi amintesc cum la un moment dat urla carnea pe mine după o cafea şi o ţigară şi victorioasă am găsit într-un playlist vechi pe şi mai vechiul Mighty Mo Rodgers şi m-am alinat niţel cu Black Coffee and Cigarettes.
Posibil două sute de paşi mai târziu, m-a apucat frica cea mare, când în urechi a izbucnit Freddie, I want to break free şi am realizat că gata, nu mai am scăpare, contracţiile erau deja la zece minute. Transpiram, respiram, transpiram, iar respiram, am scos căştile că nu mai suportam greutatea lor. Vroiam linişte, dar filmul a ce avea să urmeze în scurt timp se derula rapid în mintea mea şi pe repeat singura melodie din soundtrack era Fear of the Dark… f**k. M-a liniştit într-un final susurul Norei Jones în sufletul meu, când am realizat că se luminează drumul meu de douăzeci şi doi de paşi şi a început Sunrise, sunrise, looks like morning in your eyes… Răsăritul acela a rămas mereu cu mine, ca şi Norah cam în fiecare dimineaţă.
La ora 9:05 eram întinsă pe masa de operaţie, cu nişte complicaţii apărute brusc, cu lacrimi ce nu se mai distingeau din broboanele de sudoare de pe toată faţa şi în ton cu prima melodie ce a ieşit din player-ul din sală. Dacă ploaia s-ar opri, Cargo… şi m-a buşit râsul. Am reuşit să răspund la întrebarea anestezistului, că râdeam pentru că la opt când am plecat de acasă erau 35 de grade afară şi până la spital nu se mai simţea că abia făcusem duş şi ăştia cântă de ploaie, na. La rugămintea lui am început să număr descrescător şi ca prin vis l-am auzit pe Chilian, Zece întâmplări ciudate şi-o minune, te-au adus în casă, zece… pfff, pe ce melodie ai ales să te naşti, măi băiete! Şi…the sound of silence.
Când m-am trezit era după amiază deja. Se pare că primisem o doză în plus de anestezic, căci acele complicaţii au complicat şi procedura obişnuită de cezariană. Şi iata-mă din nou la marginea patului, din nou buimacă, şi mai speriată decât la început, pentru că mângâiam burta şi era goală acum. Iar în clipa când mi l-au pus în braţe, spre oroarea mea ulterioară, suita de sunete ce a însoţit prima privire asupra fiului meu a fost vocea nazală a lui Janice din Friends, cu al ei Oh my GOOOOD!!! În traducerea primului sentiment ce m-a buşit: Io am făcut asta? Tu ai ieşit din mine? Oh my GOOOOD!!! Dintre toate minunile de sunete şi melodii, ce mă însoţesc de când mă ştiu, tocmai Janice… pffffff.
