Adevărata frumusețe e un secret nu o evidență

El este un domn elegant pe la 60 de ani, ea este o tânără de 30 și ceva, carieristă de multinațională. Nu se cunosc dar aleatoriul carusel al rezervărilor de zbor i-a adus împreună, vecini de scaun, pe zborul LH1657 cu destinație Munchen. Stau chiar în fața mea așa că reușesc, fără să mă străduiesc, să asist la conversația lor. Nu știu cine a deschis primul dintre ei conversația, dar știu că e destul de vioaie pentru ora matinală și pentru doi oameni care doar ce s-au cunoscut. În fine, dintr-una în alta, tânăra cu viitor ajunge să i se plângă domnului cu trecut că a fost acum câteva luni la Paris pentru a doua orară și l-a găsit la fel de ingrat și neatrăgător ca și prima oară, subliniind că i se pare chestia asta cu Parisul un soi de marketing la care turiști marșează așa, de dragul unor clișee. – E nevoie de timp să-ți placă Parisul, a replicat el, are o frumusețe ce nu se lasă descoperită ușor. Mă rog, conversația a continuat cu un batalion de argumente ale tinerei cochete, argumente ce includeau faptul că a mers mult pe jos, că a văzut tot ce era de văzut, că e plin de negrii, că în cârciumi chelnerii sunt aroganți, că metroul e o mizerie, etc, etc.

De pe scaunul cu numărul 5D, conversația lor mi s-a părut absolut fascinantă ridicându-mi totodată la fileu întrebarea – De ce din doi oameni aflați în fața aceluiași lucru doar unul dintre ei reușește să-i vadă frumusețea? Răspunsul mi-a venit aproape instantaneu – Pentru că acela ce găsește frumusețea e acela ce o caută.

Să cauți frumosul în orice lucru, situație sau ființă poate fi uneori o muncă epuizantă, dar bucuria descoperirii este una pe care rar aș putea să o descriu în cuvinte, este mai degrabă o revelație și o izbăvire. Să trăiești înconjurat de sentimentul că frumosul poate fi găsit doar în situații rare și trebuie să trăiești cu asta, cu faptul că cimentul din scara blocului comunist nu e niciodată curat, că șoferii de taxi sunt mereu slinoși, că cei mai mulți colegi de la muncă sunt niște imbecili, că echipa națională de fotbal pierde mereu, că vânzătoarea de la magazinul din colț e țigancă, nu are doi dinți în față și nu are niciodată 50 de bani rest, trebuie să fie foarte chinuitor.

Când eram copil, o rudă apropiată din familie, un fel de unchi căruia îi mersese vestea că e fante, s-a căsătorit brusc cu o tipă ce părea total nepotrivită. El era ofițer de marină, înalt, frumos, ochi albaștri, zâmbet  șăgalnic în colțul gurii, ce să mai, tot pachetul. Ea mică, spălăcită, puțin cocoșată, îi fugea un ochi la oboseală și niciodată nu se îmbrăca frumos. N-avea nimic care să o recomande pentru tânărul ofițer. Prin familie s-a vehiculat o perioadă ideea că ar fi lăsat-o gravidă, lucru infirmat ușor de trecerea câtorva luni. În fine, s-a împăcat lumea cu ideea că respectivul era într-o perioadă dubioasă și că probabil cât de curând avea să divorțeze. Dar n-a fost așa, ba dimpotrivă. Au făcut 3 copii împreună, și-au construit o casă unde în fiecare duminică dădeau petreceri cu toate rudele, iar ea a devenit persoana cea mai iubită din familie și cea la care oricine s-ar fi dus dacă avea o problemă. Știa să vorbească, era mereu blândă, veselă și cu un extraordinar simț al umorului, cu o autoironie extrem de fină, și o capacitate de a vedea logic lucrurile impresionantă. Acum sunt amândoi trecuți binișor de 70 și încă se plimbă de mână, iar ea încă se mai face că nu observă atunci când o altă femeie îi privește, știți voi cum, soțul, încă destul de chipeș și bine legat. Odată, la o bere l-am întrebat cum de și-a dat seama că Ea îi era sortită. Mi-a srăspuns simplu – a fost prima femeie care, atunci când i-am vorbit întâia dată, a ascultat cu adevărat ce am de spus.

Acum vreo 10 ani în timp ce construiam o cârciumă franțuzească pe Strada Franceză, în amenajare peretele de vis a vis de barul de vinuri  trebuia tapetat cu etichete de vin. Ideea părea bună doar că, la un mic calcul aveam nevoie de vreo 500 de etichete, lucru ce era imposibil de realizat dacă mă apucam să le dezlipesc fizic de pe niște sticle. Și așa am ajuns să caut etichete pe E-Bay. Nu sunt ușor de găsit dar există. În general sunt moștenitori care vând colecțiile unui părinte ce a fost suficient de nebun să adune toată viața aceste bucăți de hârtie.  Am început să comand, iar coletele au început să sosească de prin toată lumea. Am cumpărat în total vreo 800 de etichete de la mai bine 30 de vânzători. Unele erau mai bine păstrate, altele nu. În fine. La un moment dat mi-a sosit o colecție destul de îngrijită de la un vânzător din Noua Zeelandă. În timp ce le luam la mână, bucată cu bucată , pentru a le lipii cu grijă pe perete, am descoperit că pe spatele unei etichete de Haut Medoc era scris ceva cu cerneală de stilou. M-am uita mai atent. Dinner with Carmen, Paris, May 18, 1957.

Și timpul s-a oprit în loc. M-am așezat pe un scaun, de-a dreptul uimit de mica descoperire.

Cine fusese cel care în 1959, în mai, pe 18, într-o cârciumă din Paris, după cină, avusese răbdarea să dezlipească eticheta de pe sticla de vin? Cât de mult contase pentru el acea cină și mai ales cine era Carmen? Ce poveste îi adusese împreună în orașul luminilor, oare s-au iubit, oare au rămas împreună? În propoziția scrisă stângaci cu stiloul ( ce retro!) pe spatele acelei bucăți hârtie se ascundea un adevărat roman, se vedea strada pavată cu piatră cubică pe care se afla restaurantul, se simțea mirosul de jus provenit din oalele mari umplute cu oase ce fierbeau în bucătărie, în contre-jour-ul unui felinar de pe stradă se putea zări silueta lui Carmen într-o rochie albastră.

Am stat mult să mă gândesc dacă avea rost să păstrez eticheta sau să o lipesc printre celelalte sute pe perete. Am lipit-o. Într-un anume loc. Timp de 3 ani cât am avut cârciuma pe barul din fața peretelui cu etichete s-au desfăcut mii de sticle de vin, mii de oameni au ciocnit, s-au bucurat, au povestit, unii s-au îndrăgostit. De fiecare dată când m-am aflat la masa de două locuri lipită de acel perete, le-am arătat celor din jur eticheta și le-am spus poveste. De fiecare dată la finalul povești, cei ce o ascultau, ridicau paharele în aer și spuneau la unison – Pentru Carmen!!!!  Carmen cea ascunsă împreună cu povestea ei, în zidul de la Bonne Bouche.

4 comentarii
    Simion

    Limba romana… “e plin de negrii” este de fapt “e plin de negri” pentru noi, ceilalti, care nu traim in Bucuresti.

    Marius C

    Dprept sa fiu nu inteleg clar structura textuala acestei productie. OK, am aflat ca e ceva “trafic” de etichete de vinuri, but… who cares?

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine