The Beer Institute

The Beer Institute a luat naștere din pasiune pentru bere bună, făcută așa cum trebuie și cu un gust unic. Este primul concept de retail specializat dedicat exclusiv berilor și cidrului artizanale românești.

Localizat în centrul orașului, shop-ul se evidențiază atât prin designul unic cât și prin experiența de cumpărare pe care o oferă iubitorilor de bere.

În prezent, există la raft aproximativ 30 de brand-uri de bere artizanală și două de cidru din București, dar și din alte zone ale țării precum Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Sălaj, Timișoara, Constanța sau Buzău, însumând peste 100 de etichete diferite de bere și cidru.

În magazin se găsesc multe tipuri de bere, de la bere blondă la IPA, ALE, bere neagră, roșie, pils, bere în stil belgian sau american.

Și, pentru ca experiența să fie completă, shop-ul organizează degustări de bere și diverse evenimente.